În noaptea de 23 iulie, președintele Emmanuel Macron anunța pe X activarea mecanismului european de protecție civilă pentru a aduce în Franța două Canadair croate, două Air Tractor portugheze și două elicoptere grele Black Hawk din Cehia și Slovacia. O imagine aproape neverosimilă pentru o țară care, acum doar câțiva ani, deținea una dintre cele mai puternice flote de bombardieri de apă din Europa.
O flotă îmbătrânită, o promisiune încălcată
Franța are oficial doisprezece Canadair, toate construite în anii 1990, cu o medie de vârstă de treizeci de ani. În 2024, niciunul nu a putut zbura timp de mai multe zile din cauza lipsei pieselor de schimb. În 2022, Macron promitea înlocuirea integrală a flotei și extinderea la șaisprezece aparate până la sfârșitul mandatului. Realitatea? Doar două aparate au fost comandate, iar livrarea nu va avea loc înainte de 2028. Mai mult, în 2024, premierul de atunci, Gabriel Attal, a anulat o comandă pentru două Canadair suplimentare – o decizie pe care deputatul Julien Rancoule de la Adunarea Națională o numește „o alegere politică dăunătoare”.
RescEU: o cârjă europeană pentru o deficiență franceză
Mecanismul european de protecție civilă, creat în 2001 și consolidat prin rezerva strategică RescEU în 2019, a fost mobilizat de peste 830 de ori. Pentru sezonul 2026, Bruxelles-ul pune la dispoziție 22 de avioane de luptă împotriva incendiilor, cinci elicoptere și 777 de pompieri din paisprezece țări. Solidaritatea europeană este lăudabilă, dar devine problematică atunci când înlocuiește, în loc să completeze, capacitățile naționale. „Nu putem conta în primul rând pe solidaritatea europeană; trebuie să avem o anumită autonomie”, avertizează Rancoule, subliniind riscul ca, în cazul unor incendii simultane în mai multe state, fiecare țară să-și prioritizeze propriile resurse.
Dependența industrială: lecția Canadair
Problema nu este doar financiară, ci și industrială. Canadair-urile sunt produse exclusiv de compania canadiană De Havilland, copleșită de comenzi și care va prioritiza, firesc, Canada și Statele Unite. Există însă o alternativă franceză: proiectul Hynaero, care ar putea produce primele bombardiere de apă la Istres începând cu 2031. Dar nici măcar o precomandă nu a fost făcută. „Avem o soluție franceză care ne-ar permite să ne recâștigăm suveranitatea în această chestiune”, subliniază Rancoule, văzând aici o oportunitate ratată de suveranitate industrială și locuri de muncă locale.
O lecție pentru Europa și pentru România
Incendiile din Franța sunt mai mult decât o criză sezonieră. Ele scot la lumină o vulnerabilitate structurală a statelor care au externalizat securitatea națională către mecanisme supranaționale, fără a-și menține capacitățile proprii. Aceeași dinamică poate fi observată și în România, unde dezbaterile despre autonomia energetică sau reziliența la crize devin tot mai acute. Solidaritatea europeană este un instrument valoros, dar nu poate fi un substitut pentru responsabilitatea națională. O lecție pe care Franța o învață acum, pe propria piele, iar restul Europei ar face bine să o rețină.
Sursă: Valeurs Actuelles · Vest | Traducere și adaptare editorială Suveranist Today.