Falimentul Uniunii Europene: Banca Centrală Europeană – un colos cu picioare de lut, aidoma URSS-ului
Pierderea record de 7,9 miliarde de euro raportată de Banca Centrală Europeană (BCE) pentru 2024 nu este doar un simplu accident financiar, ci un simptom al eşecului sistemic al Uniunii Europene – o construcţie birocratică supra-centralizată, care începe să semene tot mai mult cu defuncta Uniune Sovietică. Textul oficial al BCE, publicat joi, 20 februarie 2025, încearcă să ne liniştească: pierderile nu afectează stabilitatea băncii, politica monetară merge înainte, iar profiturile vor reveni, ca prin magie, în anii următori. Dar sub această cortină de optimism se ascunde o realitate dură: UE, prin Eurosistem, a ajuns o maşinărie disfuncţională, prinsă între promisiuni nerealiste şi o economie care scârţâie sub greutatea propriilor ambiţii.
Pe ce s-au dus banii? O poveste de incompetenţă şi risipă
BCE ne spune că pierderile vin din „impactul ratelor dobânzilor mai mari plătite băncilor centrale naționale”. Tradus pe înţelesul omului de rând: au crescut dobânzile ca să domolească inflaţia galopantă, dar au uitat că propriile lor obligaţiuni, cumpărate pe vremea dobânzilor de zero sau negative, nu mai aduc venituri suficiente. Rezultatul? Cheltuielile au explodat, veniturile au rămas pe loc, iar gaura din bugetul BCE s-a adâncit. E ca şi cum ai da foc la casă ca să te încălzeşti, spunând apoi că flăcările sunt „sub control”.
Această strategie nu e doar ineptă, ci şi un semn al disperării. Ani la rând, BCE a pompat bani în economie prin achiziţii masive de obligaţiuni guvernamentale, încercând să susţină artificial statele membre cu datorii uriaşe – Grecia, Italia, Spania – şi să mascheze falimentul structural al zonei euro. Acum, când inflaţia a lovit şi dobânzile au fost majorate în panică, roata s-a întors. Eurosistemul plăteşte scump pentru decizii proaste din trecut, iar contribuabilii europeni, care nu au fost întrebaţi niciodată dacă vor să susţină acest experiment, vor deconta nota de plată.
Uniunea Europeană, un URSS cu faţă umană?
Să ne uităm la asemănări. Uniunea Sovietică era un sistem centralizat, condus de o elită detaşată de realitate, care promitea stabilitate şi prosperitate, dar livra doar stagnare şi colaps. Uniunea Europeană, cu BCE ca vârf de lance, nu e foarte diferită. Avem o birocraţie imensă, care dictează politici monetare şi economice de la Bruxelles şi Frankfurt, ignorând diversitatea reală a celor 27 de state membre. Avem o monedă unică impusă artificial, care avantajează economiile puternice (Germania) şi sufocă pe cele slabe (sudul Europei). Şi, la fel ca URSS-ul, avem o propagandă care ne spune că „totul e bine” – pierderile sunt doar „efecte colaterale”, iar viitorul va fi roz.
În URSS, planificarea centralizată a dus la penurii şi cozi la pâine. În UE, politica monetară centralizată a BCE a dus la o inflaţie care erodează puterea de cumpărare a cetăţenilor şi la o pierdere de 7,9 miliarde de euro într-un singur an. Diferenţa e doar de nuanţă: în loc de cozi la pâine, europenii stau la cozi la bănci, căutând credite pe care nu şi le mai permit. Şi, ca în URSS, nimeni nu e tras la răspundere – BCE ne asigură că „pierderile nu contează”, că poate funcţiona şi în deficit, ca un fel de stat supra-naţional cu buget nelimitat.
Eurosistemul: o gaură neagră financiară
Textul BCE încearcă să ne convingă că pierderile sunt temporare şi că „amortizoarele financiare” – profiturile de 300 de miliarde de euro din 2012-2021 – vor salva situaţia. Dar ce nu spune e că acele profituri au venit pe spinarea contribuabililor, prin dobânzi negative care au penalizat economisirea şi prin tipărirea de bani care a umflat bule speculative. Acum, când balonul s-a spart, BCE pasează responsabilitatea către băncile centrale naţionale, care ar putea fi nevoite să acopere gaura. Cu alte cuvinte, statele membre – adică tot contribuabilii – vor plăti pentru eşecul unui sistem care nu le-a cerut acordul.
Mai mult, ideea că BCE va reveni pe profit „pe termen mediu” e o promisiune goală. Economia europeană e în stagnare: Germania, motorul UE, se confruntă cu o criză industrială, Franţa e paralizată de datorii, iar sudul Europei abia supravieţuieşte. Cine să genereze creşterea economică necesară pentru a scoate Eurosistemul din groapă? Răspunsul e simplu: nimeni. UE e un Titanic care se scufundă lent, iar BCE e căpitanul care ne spune să nu ne panicăm, că gheaţa e doar un decor.
Independenţa financiară – o iluzie scumpă
Principiul „independenţei financiare” al băncilor centrale, invocat de BCE, e o altă farsă. Cum poate fi independentă o instituţie care depinde de statele membre să-i acopere pierderile? Cum poate fi credibilă o bancă ce pierde miliarde, dar pretinde că „nu contează”? În realitate, BCE e un braţ al unei Uniuni Europene tot mai autoritare, care foloseşte politica monetară ca să mascheze falimentul unui proiect utopic.
Aidoma URSS-ului, UE visează la o uniune perfectă, dar livrează doar iluzii. Pierderea de 7,9 miliarde de euro nu e doar o cifră – e un semnal de alarmă. Dacă Bruxelles-ul şi Frankfurt-ul continuă pe acest drum, colapsul nu va fi doar financiar, ci sistemic. Şi, ca în cazul Uniunii Sovietice, cetăţenii vor fi cei care plătesc preţul final, în timp ce elitele vor căuta scuze în rapoarte lucioase.
Despre Autor
