România: Colcăiala Securistă și Bugetul Înghițit în Nori
România, țara cu cea mai mare densitate de agenți secreți pe cap de locuitor din NATO, tronează pe un munte de absurd. Cu 60 de spioni la 100.000 de locuitori, țara pare mai degrabă un platou de filmare pentru un remake al Războiului Rece decât o democrație modernă. Și dacă asta nu e suficient de spectaculos, aflați că bugetul anual al serviciilor secrete a sărit la 1,1 miliarde de euro, o creștere de cinci ori față de 2019.
De ce această goană nebună după securitate într-o țară în care „actorul statal” este deja omniprezent? Într-un loc unde se știe că nimeni nu scapă neobservat, poate fi doar paranoia sau… altceva?
Pe cine apără armata de securiști?
România pare să aibă o problemă serioasă cu prioritățile. În loc să investească în spitale decente sau în educație – care produce viitori emigrați, nu cetățeni educați – banii sunt pompați în serviciile secrete. O națiune care nu reușește să-și plătească medicii ca să nu fugă în Occident și care tratează elevii ca pe o povară, alocă mai mult pe securitate decât pe viitor.
Dacă ai face o analiză a cheltuielilor, aproape că ai crede că România este o țară sub asediu constant. De cine? E greu de spus. Poate de „actorul statal”, poate de un dușman imaginar inventat doar ca să justifice o colcăială incredibilă de securiști și un buget umflat care înghite tot.
Paradoxul miliardului
Este greu de ignorat ironia: cu 60 de spioni la 100.000 de locuitori, am putea presupune că România ar trebui să fie una dintre cele mai sigure și mai bine guvernate țări din lume. Realitatea este însă alta. Corupția endemică, infrastructura prăbușită și o justiție mai degrabă decorativă indică faptul că acești bani sunt folosiți în orice altceva decât în interesul public.
Unde sunt rezultatele acestei investiții colosale? O rețea de autostrăzi care încă nu există? O justiție care face tumbe politice? Sau poate o sănătate publică de care te rușinezi când o compari cu alte state membre ale Uniunii Europene?
Un mecanism de control, nu de protecție
Dincolo de cifre, adevărata problemă stă în rolul pe care acest aparat de securitate îl joacă. Bugetul colosal nu reflectă o nevoie reală de securitate națională, ci mai degrabă o obsesie de a controla totul. România pare să fie un experiment în care statul securist încearcă să devină o superputere într-o țară de dimensiuni medii și cu probleme mari.
În timp ce securiștii se înmulțesc, iar bugetele lor explodează, românii obișnuiți își numără banii pentru facturi, medicamente și, dacă mai rămâne ceva, o ieșire în oraș. Într-un stat în care inegalitatea socială crește, iar politicienii nu dau doi bani pe promisiuni, faptul că bugetele serviciilor secrete sunt „sfinte” spune multe despre direcția în care se îndreaptă țara.
În loc de concluzie
România are nevoie de reforme urgente, nu de mai mulți securiști. Altfel, vom deveni țara în care fiecare cetățean este supravegheat, dar nimeni nu este cu adevărat protejat. Și, mai rău, o națiune care continuă să se scufunde în absurdități costisitoare, lăsând cetățenii să suporte povara unui stat supradimensionat și supracontrolat.
În final, rămâne întrebarea: cine supraveghează supraveghetorii? Sau, poate, cine îi va opri?
Despre Autor
