La mai bine de un deceniu de la introducerea în dezbaterea publică europeană a mitului conform căruia imigranții ar face „munca pe care localnicii nu o vor”, un studiu recent realizat de Observatorul pentru Imigrație și Demografie (OID) din Franța aduce date care spulberă acest loc comun. Analiza microdatelor recensământului francez arată că, departe de a fi o soluție pentru piața muncii, imigrația de muncă este un mit cu consecințe profunde asupra coeziunii sociale și a economiei reale.
Rate de angajare radical diferite
Studiul OID, care a analizat situația persoanelor născute în străinătate și stabilite în Franța, în funcție de naționalitatea la naștere, nivelul de studii, sex și vârstă, evidențiază un peisaj fragmentat. Dacă portughezii de naștere au o rată de ocupare de 82% – peste media francezilor născuți în Franța (80%) –, comorienii, haitienii și pakistanezii abia ating 51%. Algerienii (54%) și marocanii (57%) se situează, de asemenea, mult sub media națională.
Aceste diferențe nu pot fi explicate doar prin educație sau vârstă. Dimpotrivă, studiul arată că o persoană născută cu naționalitate maghrebiană și cu un master (Bac+5) are, în medie, o rată de ocupare mai mică decât un francez de naștere cu doar bacalaureat. Un semnal clar că integrarea pe piața muncii nu depinde doar de calificări, ci și de factori culturali și antropologici.
Femeile și „metierele în tensiune”
Un alt aspect central al studiului este diferența uriașă dintre ratele de ocupare ale femeilor. La 40 de ani, vârful vârstei active, diferența dintre femeile franceze de naștere și cele născute în Turcia este de peste 40 de puncte procentuale. Acest decalaj este pus pe seama unor „trăsături culturale structurante” care favorizează rolul domestic al femeii, un factor adesea ignorat în dezbaterile despre imigrație și muncă.
Analiza „metierelor în tensiune” – acele profesii cu deficit de forță de muncă – relevă, de asemenea, o disparitate regională izbitoare. În Île-de-France, 66% dintre angajații din restaurante sunt născuți în străinătate, față de doar 21% în restul țării. În construcții, 59% dintre muncitorii necalificați din regiunea pariziană sunt imigranți, comparativ cu 19% în provincie. Acest contrast arată că percepția „dependenței” de imigranți este distorsionată de concentrarea acestora în marile aglomerații, în special în capitală.
Un argument economic fals
În timp ce liderii politici și o parte a presei, în special cei bazați la Paris, promovează imigrația de muncă drept soluție pentru deficitul de forță de muncă, realitatea națională este diferită. Franța are aproximativ 4 milioane de șomeri sau persoane în „haloul” șomajului, iar imigranții sunt printre cei mai puțin activi pe piața muncii din Europa. Studiul OID sugerează că argumentul economic pentru imigrația în masă este „o iluzie cu consecințe grele”, care ar trebui risipită rapid.
Această realitate rezonează dincolo de granițele Franței. În România, dezbaterea despre imigrație este adesea privită de la distanță, dar lecțiile sunt valabile: integrarea pe piața muncii nu este doar o chestiune de cifre, ci și de cultură și coeziune socială. În timp ce Bruxelles-ul împinge tot mai mult spre o politică comună de imigrație, iar Pactul privind Migrația și Azilul a intrat în vigoare în iunie 2026, statele membre trebuie să privească cu atenție aceste date. Suveranitatea națională înseamnă și controlul propriului model social și economic, nu doar al frontierelor.
Sursă: Valeurs Actuelles · Vest | Traducere și adaptare editorială Suveranist Today.