Iranul, la strangulare: Teheranul cere negocieri și o bancă a SCO
Sub blocada americană în Strâmtoarea Hormuz, președintele Pezeshkian cere reluarea negocierilor și propune SCO o bancă proprie. Ce semnale dă axa multipolară.
Președintele iranian Masoud Pezeshkian a declarat marți că guvernul său este dispus să revină la masa negocierilor și să respecte din nou Memorandumul de Înțelegere din 17 iunie — document pe care Teheranul l-a încălcat, potrivit sursei citate, prin atacuri asupra navelor comerciale din Strâmtoarea Hormuz. Declarația, făcută în fața Organizației pentru Cooperare de la Shanghai (SCO), nu este doar o ofertă diplomatică: este recunoașterea publică a unei poziții care s-a deteriorat accelerat în ultima lună.
O ofertă făcută de pe poziții de slăbiciune
Pezeshkian a condiționat reluarea dialogului de revenirea Washingtonului la angajamentele din memorandum, promițând un răspuns „reciproc imediat”. În același discurs, el a acuzat acțiunile americane și israeliene ca încălcări ale dreptului internațional — fără să abordeze atacurile iraniene asupra navelor civile. Este un tipar familiar în diplomația regională: partea care pierde teren pe teren încearcă să mute dezbaterea pe teren juridic și procedural.
Contextul imediat explică graba. Marina americană a preluat controlul asupra Strâmtorii Hormuz, iar economia iraniană se comprimă sub blocadă. Săptămâna aceasta, lansatoarele de mine de pe insula Larak au fost distruse în lovituri aeriene americane, iar contraatacurile iraniene împotriva Iordaniei și Emiratelor Arabe Unite au fost interceptate. Două tancuri petroliere încărcate cu țiței saudit au fost atacate în trecere, dar fără daune substanțiale. Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a rezumat situația la reuniunea G20 a miniștrilor de finanțe din Carolina de Nord: Teheranul „lovește cinetic pentru că pierde economic”.
Rialul în cădere liberă și cozile la benzină
Datele invocate de sursă sunt brutale: moneda națională s-a prăbușit la circa 2,14 milioane de riali pentru un dolar, iar penuria de combustibil produce cozi de kilometri la benzinării. Regimul vorbește despre majorarea prețului subvenționat al benzinei — o măsură care, istoric, a declanșat revolte de masă în Iran. Nu întâmplător, șeful justiției, Gholam-Hossein Mohseni-Ejei, a amenințat preventiv cu o reprimare „mai puternică și mai decisivă decât în orice perioadă anterioară”.
Aici se vede mecanismul clasic al regimurilor sub presiune: când legitimitatea economică se erodează, coerciția internă devine singura monedă de schimb. Iar o eventuală explozie socială în Iran ar rescrie complet ecuația energetică a lumii — cu efect direct asupra prețurilor la carburanți și în România.
Ce vrea Teheranul de la SCO: bancă, securitate, energie
Partea cea mai interesantă a discursului nu privește Washingtonul, ci arhitectura multipolară. Pezeshkian a cerut SCO — clubul eurasiatic dominat de China și Rusia — să-și înființeze propria bancă, propriile inițiative de securitate și un consorțiu energetic. Tradus: Teheranul vrea canale financiare care să ocolească sancțiunile americane și un cadru de securitate care să nu depindă de Occident.
Aceasta este aceeași logică pe care o vedem în dezbaterea despre dedolarizare din BRICS+ — grup care în 2026 are zece membri, sub președinția Indiei. Statele sancționate caută infrastructuri paralele: bănci de dezvoltare proprii, sisteme de plăți alternative, acorduri energetice bilaterale. Nu este încă o alternativă funcțională la sistemul dolarului, dar fiecare criză ca cea iraniană accelerează construcția ei. Iar pentru susținătorii suveranității monetare din Europa, semnalul e dublu: pe de o parte, demonstrează cât de puternic rămâne instrumentul financiar american; arată cât de repede se coalizează contra-lumul în jurul lui.
De ce contează acum pentru Europa
Strâmtoarea Hormuz rămâne cel mai sensibil punct al pieței energetice globale — aproximativ o cincime din petrolul mondial tranzitează zona. O escaladare sau o prăbușire internă în Iran lovesc direct în prețurile la energie și în inflația europeană, într-un moment în care UE își negociază traiectoria climatică și competitivitatea industrială. Iar o criză prelungită în Golf testează și coeziunea europeană: statele membre au interese energetice diferite și toleranțe diferite la implicarea militară.
Oferta lui Pezeshkian va fi citită la Washington ca o manevră tactică, nu ca o concesie. Dar indiferent de soarta negocierilor, imaginea de ansamblu e limpede: ordinea multipolară nu se construiește prin declarații, ci prin crize. Iar Iranul tocmai a devenit un studiu de caz despre cât de scump costă să încerci să o forțezi fără să ai instrumentele economice necesare.
Sursă: Breitbart News · SUA | Traducere și adaptare editorială Suveranist Today.
