Marea Britanie: 100 de fete sub 12 ani, victime probabile ale căsătoriilor forțate
Date oficiale din Regatul Unit arată peste 100 de fete sub 12 ani semnalate ca posibile victime ale căsătoriilor forțate. Dezbaterea migrației revine în prim-plan.
Un răspuns la o cerere de acces la informații publice, obținut de Press Association de la Ministerul de Interne britanic (Home Office), arată că, între 2021 și 2025, Unitatea pentru Căsătorii Forțate a primit sesizări despre cel puțin 100 de fete de 11 ani sau mai mici despre care exista suspiciunea că ar fi fost pregătite sau supuse unei căsătorii forțate. Datele, preluate de The Telegraph și reluate de Breitbart News, nu reprezintă dovezi definitive, ci semnalări venite din partea familiei, prietenilor, poliției, profesorilor și serviciilor sociale. În 27 dintre cazuri, fetele aveau sub cinci ani.
Subiectul are ecou dincolo de granițele britanice, pentru că atinge una dintre temele-pivot ale dezbaterii europene: modul în care statele integrează populații venite din regiuni cu practici sociale foarte diferite și cât de departe poate merge toleranța culturală fără a sacrifica drepturile copilului.
Ce spun cifrele și ce nu spun
Ministerul de Interne a refuzat să publice datele pentru unul dintre ani, pentru că numărul de cazuri pe fiecare grupă de vârstă era sub cinci, iar publicarea ar fi putut duce la identificarea victimelor. Această discreție este justificată din perspectiva protecției copilului, dar are și un efect secundar: imaginea de ansamblu rămâne incompletă, iar dezbaterea publică se poartă pe fragmente.
Oficialii britanici au insistat că nu există un „profil tipic” al victimei sau al autorului și că fenomenul nu este legat de o singură țară, religie sau cultură. UNICEF a documentat de mult timp că anumite regiuni concentrează majoritatea căsătoriilor de copii: Asia de Sud — India, Pakistan, Bangladesh — găzduiește aproximativ 285 de milioane de mirese-copil, adică circa 44% din totalul global, urmată de Africa subsahariană, cu aproximativ 115 milioane.
Dezbaterea politică și „valul Boris”
Zia Yusuf, responsabilul pentru afaceri interne al partidului Reform UK (formațiunea anti-imigrație condusă de Nigel Farage), a legat creșterea numărului de sesizări de reformele migratorii post-Brexit ale guvernului condus atunci de Boris Johnson. El a folosit termenul „Boriswave”, care în vocabularul eurosceptic britanic desemnează valul de imigrație legală din anii 2021-2024, și a acuzat Partidul Conservator de „trădare”. Este o poziționare electorală clară, nu o concluzie științifică — datele nu stabilesc o relație cauzală între migrație și căsătoriile forțate, ci doar o suprapunere temporală pe care adversarii imigrației o transformă în argument politic.
Reform UK, care în sondaje a ajuns să concureze direct cu conservatorii, folosește astfel de cazuri pentru a impune tema controlului frontierelor pe agenda publică. Este aceeași strategie pe care o vedem în Europa continentală la partide precum AfD în Germania, Rassemblement National în Franța sau Patrioții pentru Europa din Parlamentul European.
Vocea comunităților afectate
Poate cea mai relevantă intervenție vine din interiorul comunităților vizate. Dame Jasvinder Sanghera, fondatoarea organizației Karma Nirvana, care luptă împotriva abuzurilor „de onoare”, a explicat că autorii invocă adesea religia sau acuză de rasism pe cei care încearcă să protejeze fetele: „Acceptarea culturală nu înseamnă acceptarea inacceptabilului.” Ea însăși a fost supusă presiunii de a se căsători în copilărie de părinți de origine sikh și subliniază că practica apare în comunități hinduse, musulmane și sikhe deopotrivă — ceea ce contrazice atât relativismul cultural, cât și generalizările etnice.
De ce contează pentru România
România are propria experiență dureroasă cu căsătoriile timpurii, în special în comunități rome marginalizate, unde căsătoriile între minori au fost semnalate repetat de organizații pentru drepturile copilului. Diferența este că în Regatul Unit fenomenul se suprapune peste o dezbatere despre migrație și multiculturalism care la noi abia începe. Lecția britanică este dublă: pe de o parte, instituțiile trebuie să aibă curajul de a numi practicile abuzive indiferent de cultura invocată; datele parțiale și refuzul de a le publica integral lasă loc atât pentru negare, cât și pentru instrumentalizare politică.
Pactul European privind Migrația și Azilul, intrat în vigoare la 12 iunie 2026, reglementează screeningul la frontieră și solidaritatea între state, dar nu spune nimic despre integrarea culturală profundă. Iar exact această zonă — ce se întâmplă după ce omul a primit statut legal — rămâne terenul pe care se vor da următoarele bătălii politice europene.
Sursă: Breitbart News · SUA | Traducere și adaptare editorială Suveranist Today.
