Victoria surprinzătoare a candidatei socialiste Melat Kiros în circumscripția 1 din Colorado, împotriva veteranei democrate Diana DeGette, marchează o escaladare a curentului de stânga radicală în sânul Partidului Democrat american. După succesul candidaților susținuți de primarul New York-ului, Zohran Mamdani, care au învins incumbenți precum Dan Goldman și Adriano Espaillat, unda de șoc ajunge acum în Vestul Mijlociu, amenințând însăși structura de putere a establishmentului democrat.
Sistemul vampir al globaliștilor: de la Bob Marley la Bruxelles
Un cântec de libertate pentru vremuri de control
„Babylon system is a vampire, sucking the blood of the sufferers.” Cuvintele lui Bob Marley, rostite acum câteva decenii, par mai actuale ca oricând. În timp ce America aniversează 250 de ani de la Declarația de Independență, Europa se confruntă cu o realitate în care suveranitatea națională este erodată de directivele de la Bruxelles, de birocrațiile tehnocrate și de rețelele globaliste care decid soarta cetățenilor fără a le cere acordul.
Statele Unite ale Europei – o idee veche, o amenințare actuală
În 2008 am auzit pentru prima dată ideea „Statelor Unite ale Europei” de la Băsescu. Eram prea crud să înțeleg implicațiile și mă bucuram că nu mai aveam nevoie de viză ca să plec în afară, unde munceam ca un sclav. Mai târziu, am descoperit poziția lui Vladimir Bukovski – dizident rus – care a … Citește mai mult