Poliția, între justiție și putere: o lecție de istorie pentru Europa
Comisarul francez Louis Chamard explică de ce poliția rămâne un instrument al statului, nu o țintă a propagandei ideologice. O analiză cu ecou european.
Într-un interviu acordat publicației franceze Valeurs Actuelles, comisarul Louis Chamard, șeful Brigăzii Naționale de Luptă împotriva Corupției, readuce în discuție un subiect care traversează Europa: rolul poliției într-o democrație. Întrebarea nu este doar filozofică, ci profund politică, mai ales într-un context în care termenul „violențe polițienești” a devenit o armă retorică a mișcărilor radicale.
O instituție între justiție și putere
Chamard pornește de la o distincție clasică: poliția a fost creată pentru a menține ordinea publică și a prinde infractorii. Ca braț armat al justiției, este un instrument al dreptății. Dar, pentru că ordinea publică este și o prerogativă a puterii executive, poliția devine inevitabil și un instrument al puterii. Această dublă natură explică de ce dezbaterea despre „violențele polițienești” nu este nouă – prima afacere documentată datează din anul 1200, când regele Filip August i-a obligat pe sergenții săi să ceară iertare Universității din Paris, după moartea a cinci studenți într-o ripostă dură.
Un termen de luptă ideologică
Astăzi, expresia „violențe polițienești” este folosită de militanții de extremă stânga sau decolonialiști pentru a sugera o violență și un rasism sistemic, adică încurajate instituțional. Chamard respinge această idee, numind-o „o aberație”. Această perspectivă are ecou dincolo de Franța, în toată Europa, unde forțele de ordine sunt tot mai des ținta unor campanii de delegitimare, alimentate de incidente izolate sau de interpretări ideologice.
Poliția, seismograf al societății
Comisarul francez oferă o imagine sugestivă: poliția este seismograful societății. Orice oscilație, de la cel mai mic tremur la cea mai profundă criză, provoacă o reacție din partea ei. În același timp, poliția aplică legile, inclusiv pe cele care vizează schimbarea comportamentelor – cum s-a întâmplat cu siguranța rutieră, unde restricțiile tot mai stricte au modificat conduita șoferilor francezi.
O lecție de istorie pentru România
Dezbaterea despre rolul poliției nu este doar franceză. În România, discuțiile despre „abuzurile poliției” au fost intensificate de protestele din ultimii ani, dar și de presiunile venite din partea unor organizații care importă același tip de retorică. Este important ca societatea românească să înțeleagă că poliția nu este un dușman, ci o instituție esențială pentru funcționarea statului de drept. Așa cum arată și exemplul francez, o poliție slăbită sau delegitimată nu servește interesului public, ci doar haosului și infracționalității.
Concluzie: echilibrul fragil al democrației
Întrebarea fundamentală rămâne: ce cerem de la un polițist într-o democrație? Să asculte, să protejeze, să descurajeze, să reprime sau, uneori, să nu asculte? Chamard subliniază că rolul imuabil al poliției republicane este de a proteja populația, garantând ordinea publică și prinzând infractorii. Ascultarea nu trebuie să fie oarbă, iar polițistul trebuie să știe să iasă din rând atunci când ordinele sunt imorale. Această lecție de echilibru este valabilă pentru toate democrațiile europene, inclusiv pentru România, unde statul de drept se consolidează încă.
Sursă: Valeurs Actuelles · Vest | Traducere și adaptare editorială Suveranist Today.
