Siria: fostul lider kurd Mazloum Abdi devine consilier prezidențial
Liderul SDF, Mazloum Abdi, devine consilier al președintelui sirian Ahmed al-Sharaa. Ce spune integrarea kurzilor despre suveranitate, Turcia și ordinea multipolară.
Unul dintre cele mai spectaculoase răsturnări de alianțe din Orientul Mijlociu post-Assad s-a încheiat săptămâna aceasta cu o numire care ar fi părut de neconceput acum doi ani: Mazloum Abdi, timp de peste un deceniu comandantul Forțelor Democratice Siriene (SDF), formațiune condusă de kurzi și susținută militar de Washington în războiul contra Statului Islamic, a fost numit consilier prezidențial al lui Ahmed al-Sharaa, fostul lider jihadist devenit președinte al Siriei. Cu câteva zile înainte, Abdi prezidase chiar dizolvarea formală a SDF.
Pentru cititorul european, știrea pare îndepărtată. În realitate, ea atinge exact nervii care structurează dezbaterea suveranistă din Europa: cine deține monopolul violenței legitime, ce înseamnă integrare reală versus capitulare cosmetică și cât de mult contează garanțiile externe atunci când un stat decide să-și impună autoritatea.
De la război la fotoliul de consilier
SDF a fost, ani la rând, partenerul cel mai eficient al coaliției internaționale anti-ISIS. Abdi a câștigat notorietate în 2015, după bătălia de la Kobani, orașul său natal din nordul Siriei, și a administrat o regiune semi-autonomă în nord-estul țării. După ce coaliția condusă de Sharaa a capturat Damascul în decembrie 2024 și l-a alungat pe Bashar Assad, gruparea kurdă a rezistat integrării, refuzând să predea armele și autonomia.
Sharaa a insistat asupra unui guvern și a unei armate unificate și a trimis trupe în teritoriile SDF. Rezultatul nu a fost o victorie militară pură, ci un compromis negociat: acordul din martie 2025 privind predarea teritoriilor și fuziunea forțelor în armata siriană, urmat de o serie de concesii menite să facă integrarea acceptabilă pentru kurzi — restituirea cetățeniei pentru mii de kurzi deposedați în anii 1960, recunoașterea limbii kurde ca limbă oficială și ridicarea Nowruz-ului la rang de sărbătoare națională. Ministerul Educației a anunțat că școlile din zonele cu majoritate kurdă vor preda în limba kurdă trei zile pe săptămână.
„O armată, un guvern, un stat”
Formula folosită de ambasadorul american în Turcia, Tom Barrack, pentru a descrie acordul — „o armată, un guvern, un stat” — este, involuntar, cea mai bună sinteză a logicii suveraniste. Nu reconcilierea sentimentală a fost motorul, ci consolidarea statului-natiune ca actor unic. Fostul comandant al miliției YPG, Sipan Hamo, a devenit viceministru al apărării, iar fosta co-președintă a SDF pentru afaceri externe, Ilham Ahmed, urmează să intre în parlament. Integrarea nu a însemnat doar posturi, ci și dizolvarea structurilor armate paralele.
Turcia a acceptat cu reținere înțelegerea, pentru că vede în orice formațiune kurdă armată o extensie a PKK — gruparea insurgentă pe care Ankara o consideră teroristă și care a anunțat că se va dizolva în acest an, la îndemnul fondatorului său închis, Abdullah Ocalan. Agenția de stat Anadolu l-a descris vineri pe Abdi drept fostul „căpetenie” a „organizației teroriste SDF/YPG”. Partidul DEM, principala formațiune pro-kurdă din Turcia, a cerut în schimb parlamentului să îi invite pe Abdi și Ahmed la Ankara, ca pas spre rezolvarea dosarului kurd turcesc.
Ce înseamnă pentru Europa
Există aici o lecție pe care Bruxelles-ul o evită. Ordinea post-2024 în Siria s-a rearanjat nu prin instituții supranaționale sau prin misiuni de „state-building”, ci prin negociere directă între actori cu interese concrete, cu garanții scrise și cu un raport de forță clar. Washingtonul, care îl susținuse ani de zile pe Abdi, și-a mutat rapid loialitatea către Sharaa — o reamintire dură că garanțiile strategice ale marilor puteri sunt reversibile.
Aceeași întrebare apare și în dezbaterea europeană despre migrație și frontiere: cine controlează efectiv teritoriul și cine răspunde pentru el. Iar pentru România, membră NATO cu graniță la Marea Neagră și cu trupe în teatre de operațiuni din regiune, lecția e directă — stabilitatea nu vine din arhitecturi birocratice, ci din state care își exercită suveranitatea asupra propriului teritoriu.
Rămâne de văzut dacă integrarea va rezista. Concesiile culturale sunt reale, dar fuziunea unei miliții experimentate într-o armată națională încă fragilă este un proces lung, iar Ankara va urmări fiecare pas. Deocamdată, semnalul este clar: în Orientul Mijlociu, suveranitatea se negociază, nu se declară.
Sursă: Breitbart News · SUA | Traducere și adaptare editorială Suveranist Today.
