SUA lovesc în Iran: Strâmtoarea Hormuz, miza care poate scumpi totul
Atacuri americane asupra IRGC, după minarea tentativei în Strâmtoarea Hormuz. De ce contează pentru Europa, energie și ordinea multipolară.
Comandamentul Central al SUA (CENTCOM) a confirmat că forțele americane au lovit ținte ale Gărzii Revoluționare Islamice (IRGC), corpul militar de elită al regimului de la Teheran. Potrivit comunicatului oficial, operațiunea a venit după „tentative de atacuri ale IRGC împotriva navigației comerciale în Strâmtoarea Hormuz” și împotriva militarilor americani din regiune. Președintele Donald Trump a anunțat pe Truth Social că loviturile sunt „mari și puternice” și reprezintă un răspuns la încercarea eșuată a Iranului de a plasa mine navale în strâmtoare și la lansarea a opt rachete asupra unei baze militare americane din Iordania.
Pentru cititorul român, această știre pare îndepărtată. Nu este. Strâmtoarea Hormuz este punctul prin care trece aproximativ o cincime din petrolul consumat la nivel mondial, iar orice blocaj acolo se simte imediat în prețul carburanților la pompă, în facturile la energie și în inflația care mușcă din buzunarul europeanului de rând.
De ce contează acum, pentru Europa
Contextul nu este unul izolat. După retragerea americană din Acordul Nuclear Iranian (JCPOA) în 2018, tensiunile din Golf au escaladat constant, cu episoade repetate de atacuri asupra petrolierelor și de răspunsuri militare. Ceea ce se schimbă în 2026 este amploarea: loviturile nu mai vizează doar miliții proxy, ci direct structuri ale IRGC, adică statul iranian însuși.
Pentru Uniunea Europeană, efectul este dublu. Pe de o parte, există riscul energetic: o escaladare în Hormuz ar putea împinge prețul barilului în sus exact când Europa încearcă să își stabilizeze piețele după tranziția verde. Există riscul diplomatic: statele europene, deja divizate între loialitatea transatlantică și interesele comerciale cu Teheranul, se trezesc prinse între două focuri. Comisia Europeană, sub președinția Ursulei von der Leyen, și Înaltul Reprezentant Kaja Kallas vor trebui să reacționeze rapid, fără a avea însă pârghii reale de influență asupra deciziilor militare americane.
Un semnal pentru ordinea multipolară
Dincolo de energie, evenimentul trimite un mesaj în geopolitica globală. Iranul este membru al BRICS+ din 2024, alături de Egipt, Etiopia și Emiratele Arabe Unite — o extindere care a fost citită la vremea respectivă ca o încercare de contrabalansare a ordinii occidentale. Loviturile americane asupra unui stat membru BRICS ridică întrebarea incomodă: cât de mult poate un bloc economic alternativ să protejeze un membru atacat militar? Răspunsul, deocamdată, pare să fie „nu foarte mult”.
Aceasta este lecția pe care o învață și cancelariile europene care privesc cu simpatie ideea de „suveranitate în rețea” sau de dedolarizare. Puterea militară rămâne, în 2026, moneda de schimb a ultimei instanțe — iar cine nu o are, oricât de multe acorduri comerciale ar semna, rămâne vulnerabil.
Ce urmează
Întrebarea centrală nu mai este dacă vor fi lovituri, ci cât de departe merge escaladarea. Trump a declarat că a exclus folosirea unei arme nucleare împotriva Iranului, ceea ce sugerează că administrația americană încearcă să limiteze conflictul la o operațiune de „pedepsire controlată”. Însă în Golf, limitele se încalcă ușor. O singură navă lovită greșit, un singur petrolier scufundat, și prețurile explodează.
Pentru România, membră NATO și UE cu ieșire la Marea Neagră, miza este directă: securitatea rutelor energetice, prețul gazului și al benzinei, și credibilitatea angajamentului transatlantic. Într-o Europă care vorbește tot mai mult despre „autonomie strategică”, această criză reamintește un adevăr simplu: cine controlează strâmtorile controlează economia mondială. Iar strâmtoarea Hormuz rămâne, și în 2026, cel mai sensibil punct de presiune al planetei.
Sursă: Breitbart News · SUA | Traducere și adaptare editorială Suveranist Today.
