SUA sparg monopolul apărării: lecția pentru Europa
Washingtonul vrea cinci noi contractori de apărare. Lecția pentru Europa, unde giganții din industrie blochează inovația și concurența.
Un oficial american de rang înalt a declarat, la un eveniment de politică publică organizat la Washington, că dependența armatei americane de doar cinci-șase giganți ai industriei de apărare frânează atât concurența, cât și inovația. Emil Michael, subsecretar în Departamentul Apărării (redenumit de administrația Trump „Departamentul Războiului”), a explicat că scopul său declarat este să creeze cinci noi contractori principali în timpul mandatului său.
De la 50 de companii la cinci
Argumentul său are rădăcini istorice clare. În timpul Războiului Rece, Statele Unite aveau circa 50 de mari contractori de apărare. După 1991, lipsiți de comenzile masive, aceștia au fuzionat unul după altul, până când piața s-a concentrat în cinci-șase jucători dominanți. Problema, spune oficialul, a apărut când cererea militară a crescut din nou: fără concurență reală, contractele s-au scumpit, termenele s-au lungit, iar inovația a încetinit.
Mecanismul pe care îl critică este cel al contractelor „cost plus” — statul plătește firmei timpul petrecut dezvoltând un produs, nu produsul livrat. Într-o astfel de schemă, întârzierea devine profitabilă, iar performanța devine opțională. Este o lecție de economie politică valabilă dincolo de granițele americane.
Nou-veniții care au dat statul în judecată
Michael a amintit că firme precum SpaceX, Palantir și Anduril au fost nevoite să dea în judecată guvernul pentru a obține primul lor contract mare, pentru că regulile erau scrise în așa fel încât să apere pozițiile dominante existente. Administrația actuală spune că demontarea acestor bariere este prioritară, iar oficialul a promis că Departamentul nu va mai depinde niciodată de un singur furnizor — o referire directă la lecțiile unor integrări eșuate din trecut.
Ce înseamnă asta pentru Europa
Dezbaterea americană are un ecou puternic pe continent, unde problema este și mai acută. Europa cheltuiește sume uriașe pe apărare, dar banii se îndreaptă către un număr mic de campioni naționali, adesea protejați politic. Fiecare stat membru își apără propriul producător, iar achizițiile comune rămân mai mult un slogan decât o realitate. Rezultatul: duplicate, costuri mari și o dependență tehnologică tot mai vizibilă față de furnizori externi.
Uniunea Europeană vorbește tot mai des despre autonomie strategică și despre consolidarea industriei de apărare. Însă, așa cum arată exemplul american, consolidarea fără concurență poate însemna doar mai puțini jucători și mai puțină inovație. Pentru statele care insistă pe suveranitate națională, întrebarea devine incomodă: cine decide ce se produce, la ce preț și cu ce tehnologie — guvernele alese sau consorțiile care își apără cotele de piață?
O dispută despre cine controlează tehnologia
Subiectul se leagă și de cursa pentru inteligența artificială, unde aceeași logică se aplică: dependența de un singur furnizor creează vulnerabilitate. Oficialul american a promis că nu se va mai repeta situația în care armata rămâne blocată pe o singură platformă greu de înlocuit.
Este un semnal pe care statele europene ar face bine să îl citească atent. Suveranitatea reală nu înseamnă doar steaguri și discursuri, ci capacitatea de a alege între furnizori, de a nu fi captiv tehnologic și de a nu lăsa câteva corporații să dicteze ritmul și prețul securității naționale. Washingtonul sparge monopolul. Europa încă dezbate dacă are curajul să facă același lucru.
Sursă: Breitbart News · SUA | Traducere și adaptare editorială Suveranist Today.
